Neprețuit

Timp nebun, fugi pierdut în negura amintirii
Și nu stai o clipă să pot a visa
Prezentu-i doar o stea din mii pe cerul nopții
Viitoru-i deja trecut în lumea ta.

Degeaba încerc să alerg în urmă-ți tare
Sperând să te prind în colivie
Căci lumina-i nimic în umbra ta mare
Și nimic nu te-ntrece-n veșnicie.

Când tu ca nisipul printre degete te scurgi
Bucuria devine uitare-n minte
Și două ceasuri par doar secunde mai lungi
Iar poveștile devin cuvinte.

Am învățat că viața este mult prea scurtă
Ca să te hrănești din trecut
Și că cei mai mulți din noi n-ascultă
Când clipa să se sting-a-nceput.

Vreau să simt că trăiesc această viață
Nu că fug bezmetică prin ea
Să simt că am un real viitor în față
Și nu o oglindă pentru umbra mea.

Nu vreau o pânză albă pe șevaletul vieții mele
Nu-mi doresc nici s-o pătez
Vreau s-o pictez doar în culorile mele
Tabloul aproape perfect să-l creez.

Muzica, condeiul și cărbunele-mi sunt prietenii
Ei îmi vor fi etern aproape
Și-mpreună cvartetul plenar vom deveni
Noi vom cuceri lumile toate.

Știu c-aș putea și munții să-i mut de vreau
Cerul nu-i nicicând limita mea
Și-un ocean aș fi în stare să-l beau
Orice-aș voi aș putea avea.

Tot ce am de făcut de-aici înainte
E ca ținta să mi-o șlefuiesc
Și nicio furtună nu mă va putea abate
Din calea pe care mi-o croiesc.